IMPRESIILE UNUI VETERAN - Russu Radu
Termenul de veteran în orientare, alături cei de elită E, seniori B şi seniori A a consfinţit împărţirea concurenţilor în grupe devîrstă,după mulţi ani de alergare la grămadă nu în viteza cea mai mare ci încea constantă de 4 Km. la oră.Aceasta a fost a doua aliniere sa orientării din Romînia la standardele internaţionale,după renunţarea la alergarea în echipe de 4 concurenţi înarmaţi cu tot ce este necesar unui campament, apoi mixte şi apoi de doi concurenţi. Cenoutăţi mai avem,după ce ştim despre ce vorbim.Avem una caldă de tot!În zilelede 13 şi 14 septembrie, în zone din apropierea oraşului nostru s-a desfăşurat Concursul AsociaţieiSănătatea Cupa de Toamnă sub conducereaentuziastului şi neobositului conducătoral secţiei de orientare a numiteiAsociaţii, Emil Olteanu. Anunţat din timp prin posta electronică cu unsuperb poster-peisaj, de către colaboratori.
Pe aceeaşi cale s-au făcut cunoscute înscrierile şi listele de start.Şi iată-ne în parcul Bucov la startul etapei de sprint. Surpriză mare, traseul de M70 acelaşi cu M75, trasat de arbitrul Ioniţă Liviu şi controlat de arbitrul Frîncu Radu după un mic calcul priliminar abia înconjura lacul,pentru traseele categoriilor mai mari deci nici un post dificil,nici o problema de orientare. Cu harta în mînă vedem că aşa era.Cine a fost mai iute de picioare,şi-a dovedit colegii,la fel de buni dar care probabil au citit harta mai lent. A doua zi, să te ţii nenică,distanţă mare, diferenţă de nivel cît cuprinde, pe traseele proiectate de Neagu George şi Cristea Marcel. Ca şi în prima zi, un soare la început timid apoi din ce în ce mai hotărît vorba arbitrului de control,Frîncu Radu. Toate traseele au fost controlate şi supervizatw de şeful concursului - Emil Olteanu.
Ambele eatpe au fost din belşug sponsorizate material de firmele San Marco şi Firenze ale domnului patron şi concurent Theodosie Perju.
Plecarea,din pădure,zonă cu haşuri de verde, fără să fie legată de un reper.Am vrut să fiu origial cu ori ce preţ şi am reuşit, toţi concurenţii au plecat din start în faţă sau la dreapta,eu,după doi trei paşi înainte, brusc a luat-o la stînga lăsîndu-i pe cei ce mai erau în plecare cu gura căscata. Asta originalitate! Ei nu vedeau că a fost o falsă dircţie spre o bornă, din care la fel cu toată lumea,am luat-o şi eu la stînga. De abia după explciaţii nu prea scurte i-am convins în special pe Radu,că anume am făcut aşa ca să le dau un subiect de comentariu.
Să trecem la discuţii mai serioase. Acum cîteva zeci de ani Federaţia şi-a popus ca pe lîngă alte criterii de apreciere a pregătirii sportivilor să mai introdcă unul,adică să oblige arbitrii trasatori să facă astfel de trasee, ca indfrerent de categoria de vîrstă, cîştigătorii să realizeze cam acelaşi timp ,mă rog în anumite limite care ar purea fi un plus-minus 5 la sută.
Şi ajungem la Cupa Sănătaea din această toamnă. Constat cu bucurie că trasatorii George şi Marcel şi controlul au respectat acest criteri. La fete pe traseul F 21 Minoiu Veronica acîştigat cu 32 minute în prima etapă, şi se poate afirma că la celelalte categorii,rezultatele nu au fost prea departe,variind de la 25 la 30 de minute.Aici la traseele pentru fete nu se verifică prea bine cele afirmate mai sus, dar la băieţi este strălucitoare,ea variind în jurul a 22 de minute,18 minute laIancu Mihai categoria 12 ani, 31 minute laScorţanu Rareş, 14,21 minute Tamaş M.categoriaM16, 21 minute la Copeţchi Stefan, categoria M21, 23 minute la Bostan Adrian cat.M35, 24 minute Roşca Dionisue la M45, şi tot aşa cum rezultă din rezultatele integrale anexate.Subsemnatul la M75am făcut 14 minute.
Pentru rezultatele din etapa doua, timpii se abat mai mult de la teoria precedentă fie că proiectarea traseelor nu a urmărit acest criteriu fie că valoarea concurenţilor a variat mult de la o categorie la alta!.Cu ocazia acestui concurs trebuie să salutăm participarea unor sportivi mai în vîrstă veniţi din alte sporturi ca atletism,montan-bike, turism, dela asociaţii ca,SportORunners,Fellow Riders, ORunnersA, ADCONSPAIN, etc.